Urmărește-ne pe:
Image Alt

Aproape & Departe

Spectacolul „PUNK ROCK” începe un road trip cultural la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț

Dacă plănuiești o ieșire la munte la mijlocul lunii mai, avem destinația perfectă pentru o gură de aer proaspăt combinată cu o doză de adrenalină culturală. Teatrul EXCELSIOR, singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor adulți, pleacă în turneu și duce la Piatra Neamț una dintre cele mai electrice și oneste producții ale momentului: „Punk Rock” de Simon Stephens.

De ce să nu ratezi spectacolul Punk Rock?

Nu te aștepta la o piesă de teatru clasică, „cuminte”, în tiparele cu care te-ai obișnuit, probabil. Regizat de Vlad Cristache, Punk Rock este mai degrabă o stare de spirit ce dăinuie peste timp. Punk Rock este un spectacol care „lovește” direct, fără menajamente, explorând universul haotic, fragil și adesea exploziv al adolescenței.

Într-un liceu britanic, șapte tineri se luptă cu presiunea examenelor și anxietățile viitorului, până când totul escaladează. Este o poveste despre libertate, bullying și nevoia disperată de a fi înțeles, totul livrat cu o estetică punk autentică.

Mix de Teatru și Concert Live

Ceea ce face ca spectacolul Punk Rock să fie un must-see pentru fanii de entertainment și ieșiri memorabile este muzica live. Cei opt actori din distribuție nu doar joacă, ci și cântă pe scenă, transformând sala de teatru într-un spațiu de descărcare emoțională, unde energia scenică se întâlnește cu forța unui concert rock memorabil.

Distribuția care dă volumul la maximum:

  • Dan Pughineanu,
  • Matei Arvunescu,
  • Alex Popa,
  • Ioana Niculae,
  • Ana Udroiu,
  • Alex Călin,
  • Teo Dincă
  • Oliver Toderiță.

Unde și când ne vedem?

  • Locație: Casa de Cultură a Sindicatelor, Piatra Neamț (în cadrul celei de-a 37-a ediții a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț – unul dintre cele mai longevive și cool festivaluri din țară).
  • Data: 12 mai 2026
  • Ora: 20:30

Preview Punk Rock

Vrei să simți vibe-ul de punker autentic înainte de a lua biletul? Aruncă un ochi pe clipurile de mai jos:

Verdict FarAway.ro

Fie că ești adolescent, părinte sau pur și simplu cauți un eveniment care să te pună pe gânduri, Punk Rock este experiența necesară a acestui sezon și una dintre cele mai puternice producții teatrale dedicate publicului tânăr.

Teatrul EXCELSIOR își începe astfel turul de forță prin festivalurile din țară, ca un road-trip cultural, demonstrând încă o dată de ce este singura instituție din București care vorbește pe limba tinerilor (și o face al dracului de bine!).

 

Foto Teatrul EXCELSIOR/ Andrei Gîndac

faraway
Follow us on
WordPress Cookie Notice de la Real Cookie Banner