Făgăraș Fest ne invită să purtăm muntele în suflet în perioada 11-13 iulie la Sebeșu de Sus, Sibiu
Făgăraș Fest a luat naștere la inițiativa Fundației Conservation Carpathia și ProPark – Fundația pentru Arii Protejate. Încă de la început, scopul principal al evenimentului a fost promovarea frumuseții naturii din Munții Făgăraș și conștientizarea necesității protejării pădurilor sălbatice.
Comunitățile locale și natura
În același timp, au fost create noi oportunități pentru comunitățile locale de a-și prezenta produsele și serviciile către un public mai larg. Se are la bază un model economic prietenos cu natura, capabil să păstreze peisajul rural autentic, fără să aducă prejudicii naturii.
Primele 5 ediții Fagaraș Fest au fost organizate sub umbrela proiectului european LIFE18 NAT/RO/001082, cu sprijin financiar din partea Comisiei Europene prin programul LIFE Nature (www.ec.europa.eu) și a Fundației Arcadia prin programul ELP (Endangered Landscapes Programme.
Festivalul Munților Făgăraș
Făgăraș Fest, festivalul Munților Făgăraș, își reconfirmă locul în calendare și, în premieră, își găsește un sediu permanent în Sebeșu de Sus, Racovița, Sibiu. Publicul iubitor de astfel de experiențe este așteptat între 11 și 13 iulie să invețe sau să-și reamintească ce înseamnă să ai muntele în suflet!
Festivalul este o invitație pentru familii de a trăi o experiență autentică, de a se conecta cu peisajele montane, tradițiile locale și de a învăța despre natură, devenind parte dintr-o comunitate dedicată protejării acestui patrimoniu.
Artiști confirmați:
- Subcarpați (12 iulie)
- Vama (13 iulie)
- DJ Raul Carpiuc
Noutate: Bilete de acces!
Anul acesta, Făgăraș Fest introduce biletele de acces, o schimbare ce marchează încheierea proiectului european LIFE. Le poți achiziționa de pe www.fagarasfest.ro.
Copiii sub 7 ani au intrare gratuită. Biletul asigură acces general pe toate cele 3 zile, inclusiv concerte și activități. Tururile ghidate și campingul nu sunt incluse. Locuitorii comunei Racovița au acces gratuit pe baza buletinului.
Program Făgăraș Fest
Programul Făgăraș Fest include: Drumeții ghidate pentru a explora flora și fauna locală, descoperirea cascadei Valea Moașei și a Cabanei Suru, tur al satului Sebeșu de Sus, proiecții de film în aer liber și muzică și dans în iarbă. Vor fi organizate și activități educative și sportive pentru copii.
- Carpathia Talks: discuții despre biodiversitate și ecoturism.
- Târg local: produse și meșteșuguri tradiționale.
Peste 600 de ani de tradiție
Satul Sebeșu de Sus, atestat documentar pentru prima dată în 1383, aparține de comuna Racovița, județul Sibiu. Legenda spune că denumirea lui ar veni de la doi fraţi meşteri cu numele de Sebeşan, care au trecut Oltul cu luntrea în căutarea unui râu de munte.
Planul lor era să construiască o pivă (piva sau piua este o instalație acționată de forța apei, folosită la împâslirea și pregătirea ţesăturilor din lână).
Cei doi fraţi s-au despărţit: unul a întemeiat o așezare pe râul Moaşa – ce avea să devină Sebeșu de Sus, celălalt s-a stabilit pe o vale paralelă, situată la vest – Sebeșu de Jos.
Camping
Poți rămâne aproape de festival și de natură dormind la cort, în campingul Făgăraș Fest. Au fost pregătite 300 de locuri de cort aproape de pădure. Vei beneficia de o parcare dedicată, toalete ecologice și mult aer curat, de munte.
Făgăraș Fest este o platformă importantă pentru promovarea naturii, ecoturismului, tradițiilor și dezvoltării sustenabile.
Festivalul este organizat de Fundația Conservation Carpathia și Primăria Racovița, susținut de Alpha Bank.
Text și foto www.fagarasfest.ro& https://www.facebook.com/fagarasfestcarpathia