Rewind Coffee Bar: locul special unde timpul curge înapoi pe ritm de vinil
Uneori ți-ai dori să existe un buton de rewind — să dai înapoi momentele tensionate, să le reții și să le retrăiești pe cele frumoase. Și deși nu e posibil să dai in spate timpul, am găsit ceva interesant pentru voi, destul de aproape de acest deziderat.
Jam sessions și cafea aproape de centru
Undeva aproape de inima Bucureștiului, pe Șoseaua Iancului, nr. 60, există un loc care te scoate din zgomotul traficului enervant al capitalei, din grabă, din stres și probleme de zi cu zi — și te duce în altă lume, fie că e pentru o cafea, un cocktail sau o sesiune de jam, pe muzica preferată.
Inspirat de Jazz Kissa japoneză
Rewind e un coffee bar cu viniluri, inspirat din jazz kissaten-urile japoneze, acele localuri intime și specializate unde cafeaua și muzica merg mână în mână.
Găsești aici Specialty coffee, cocktailuri, bere artizanală și o colecție curatoriată de viniluri — totul într-un cadru unde poți râde, dansa, asculta sau chiar alege tu muzica. Și dacă pleci cu un vinil sub braț, e perfect, ca o memorabilia din vacanța de vis.
Cafea cu prieteni vechi și noi
Ne place Rewind și pentru că e pet friendly — iar dacă devii un obișnuit al casei, ieși de acolo nu doar cu ștampile pe cardul de fidelitate, ci și cu prieteni noi.
Este primul loc de acest fel din România, lansat anul trecut, al cărui suflet bate în ritmul muzicii de calitate, fiind alimentat de o selecție de cocktailuri și băuturi gândite special pentru fiecare sezon în parte.
Și dacă vrei mai mult decât atmosferă — în dungeon-ul barului de la Rewind prind viață workshopuri și întâlniri pentru cei mânați de creativitate și pasiune.
Toți pasionații pe aceeași frecvență
Seara, luminile se sting discret la Rewind, iar designul cald, îmbrăcat în lemn și nostalgie, transformă spațiul într-un refugiu unde poveștile se leagă de la sine.
Nu contează dacă vii singur să-ți rătăcești privirea printre coperțile discurilor sau însoțit de gașcă; ritmul acelor de pickup are darul de a-i aduce pe toți pe aceeași frecvență.
Pause-rewind-repeat
La final, când treci din nou pragul spre agitația orașului, realizezi că Rewind nu este doar un simplu bar cu cafea sau un record shop, cu muzică și viniluri rare.
Rewind este o stare de spirit, o capsulă a timpului unde ai libertatea să apeși pauză exact atunci când lumea se mișcă prea repede pentru tine. Și apoi să dai rewind la trecutul frumos și să retrăiesși acele momente unice la timpul Prezent perfect.
Foto https://www.facebook.com/rewind.bucharest




