Urmărește-ne pe:
Image Alt

Destinații

3 zile pline în județul Tulcea și excursie de poveste pe canalele din Delta Dunării

Dacă vrei să petreci clipe de neuitat în una dintre cele mai frumoase regiuni din România, Tulcea trebuie să fie următoarea destinație pe care ar trebui să o pui pe GPS.

Există destule pensiuni, hoteluri și complexuri hoteliere unde te poți caza, după gusturile, pretențiile și tabieturile fiecăruia. Una dintre variante este Complexul Castalia, poziționat chiar la intrarea în Deltă, dacă te uiți pe hartă. Cazarea se află la 35 km de orașul Tulcea, în localitatea Colina, de unde mai mergi câțiva kilometri pe drum de țară, de pământ și piatră.

Locul este unul deosebit din punct de vedere natural, cu mult verde, iar în jur miroase a baltă și pământ ars de soare. Pensiunea fost construită pe malul lacului Razim, sau Razelm, cel mai mare lac din țara noastră. De aici, ai acces rapid către lacurile și canalele Dunării, Brațul Dunării Sf. Gheorghe și poți ajunge chiar și la Marea Neagră.

Pensiunea oferă cazare în camere duble, apartamente dar și cazare ponton cu 4 camere duble, tarifele fiind destul de decente, mai mici decât cele practicate de hotelurile de pe canale sau lacurile din Deltă. Restaurantul este separat, construit sub formă de terasă, aproape în centrul complexului, lângă piscina pe care îngrijitorul se străduiește în fiecare zi să o aducă în parametri optimi de folosire.

Interiorul complexului este îngrijit, iar copiii pot zburda fericiți pe gazonul foarte bine întreținut. Meniul este variat, dar nu este plin de pește, așa cum ar fi fost de așteptat în aceste împrejurimi. Pensiunea oferă diferite excursii cu barca pe anumite trasee prestabilite ca timp și preț, dar nu se pleacă decât cu barca plină, sau se plătește o diferență în plus.

Excursie de poveste pe canalele și lacurile din Delta Dunării

Există și varianta de a apela la o companie specializată în excursii Delta Dunării, pentru a colinda canalele Dunării, cu barca sau șalupa, cu plecare din Dunavățu de Jos, printre multe alte opțiuni. Aici, la maxim jumătate de oră timp cu mașina de cazare, l-am găsit pe Marian, un barcagiu foarte harnic, amabil și bine dispus. Acesta ne-a plimbat cu barca de viteză medie pe canale și lacuri și ne-a arătat locuri extraordinare pline de vegetație, peisaje mirifice și de păsările zonei. Am putut observa pelicani, egrete mari și mici, cocostârci, bâtlani, cormorani, lișițe, rațe, lebede, găinușe de baltă, pescăruși. Am admirat întinderi imense de nuferi galbeni și albi, ciulini comestibili, sălcii pletoase ce îți deschideau drumurile și stuf cât poți cuprinde cu ochii.

Acest paradis natural numit Delta Dunării asigură o experiență inedită și prin vizitarea satelor izolate, ce si-au păstrat specificul tradițional. Puteți servi, la localnici, preparate din pește, realizate după rețete păstrate cu sfințenie, din strămoși. Ai posibilitatea de a vizita o rezervație unică în Europa, din punct de vedere floral și faunistic, alături de plajele sălbatice și pădurile subtropicale Caraorman și Letea.

Preț de câteva ore, timpul parcă a trecut prea repede, dar cu folos și mândria unei experiențe memorabile. Am ajuns la capătul Dunării unde Brațul Sf. Gheorghe se termină revărsându-se în mare. Nu foarte departe de aici, se poate face popas La Calcan Beach Bar, pe plaja Sf. Gheorghe, pentru masa de prânz.

Terasa nu este departe de malul mării, unde gazda servește pește la plită și de unde nu ai cum să pleci fără să faci cum spune deviza lor „Să nu care cumva să pleci, Fără un calcan să-ncerci”. Terasa este plină de turiști iar personalul abia răspunde cu greu comenzilor pe care le au de onorat.

Poți face o baie în mare, te poți plimba pe plajă, pentru ca apoi să-ți îndrepți pașii prin nisip fin și ierburi spre barca lăsată la odihnă în locul de parcare special amenajat într-un mini-golf. Drumul înapoi spre pensiune e la fel de frumos, culorile de crepuscul sunt diferite de cele orbitoare din miezul zilei, dar canalele și lacurile din Delta Dunării îți vor rămâne veșnic în minte și suflet.

Jurilovca, acoperișurile de stuf, storceagul și lipovenii

La 50 de km de Colina se află Jurilovca, o localitate locuită de vechi lipoveni, care își păstrează încă tradițiile, stilul de viață, ocupația cu pescuitul și casele bleu-albastru infinit, specific Dobrogei, cu acoperișurile din stuf.

Portul este unul modern renovat, îngrijit, curat, te poți plimba pe dig. Bordurile sunt pline de flori, există locuri de parcare cu plată, trotuarele abundă de piersici pe rod. Biserica localității de pe strada principală este una impunătoare, cu însemne ortodoxe ruse, de rit vechi.

În Jurilovca, fiecare cherhana prepară și invită călătorul la mâncare delicioasă cu specific lipovenesc. Ai de ales între icre de știucă, borș lipovenesc, storceag, pește proaspăt ca somn, crap, chefal, midii, rapane sau plăcintă dobrogeană. Bune exemple de localuri tradiționale sunt La Năvod, sau Sailors, unde au și pizza, pentru copii, sau pentru cei care nu doresc pește.

Capul Doloșman și Cetatea Argamum

De neratat este o vizită la cetatea Argamum – Orgame, în locul numit Capul Doloșman, cu acces pe un drum cam greu practicabil de autoturismele de talie mică sau joasă, la câțiva kilometri de Jurilovca. Zidurile cetății stau mărturie pentru scopul pe care l-a avut cetatea când a fost construită, acela de a păzi intrarea într-un golf al Mării Negre. Cetatea a fost construită de greci în jurul anilor 670-660 î.Hr. sub numele de Orgame și a fost ulterior cucerită de români în anii 100 d.Hr. care au botezat-o Argamum.

Cetatea a fost locuită mai bine de 3000 de ani, fiind cercetată în proporție de 15%. Locul a decăzut din punct de vedere militar dar locuitorii au rămas aici, pentru că zona era propice agriculturii, pășunatului și pescuitului.

Aria protejată de interes național poate fi vizitată oricând, în orice anotimp pentru că oferă peisaje deosebite, de pe faleza cu o lungime de aproximativ 3 km.

Cetatea Enisala, un punct turistic deosebit în Nordul Dobrogei

Ruinele Cetății Medievale Enisala (Yeni-Sale) domină zona lacurilor Razim și Babadag, înălțată impunător pe Dealul Cetății, bătută mereu de vânturi, scăldată în soare și marcată de evenimentele trecutului.

Cetatea a fost construită în scop militar bine definit, pentru supravegherea traficului naval dar și de pe uscat, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea de către o autoritate interesată de zona de la Gurile Dunării.

Planul arhitectonic poligonal neregulat, zidurile de incintă, turnurile și bastioanele, realizate din calcar local, bastionul porții principale, cu arcadă dublă, de origine orientală sunt toate elemente de o frumusețe și utilitate atemporale.

Între 1397 – 1418, pe parcursul domniei lui Mircea cel Bătrân, cetatea a fost parte integrantă din sistemul defensiv al Țării Românești. Imediat după, odată cu cucerirea Dobrogei din anul 1420, a fost instalată aici o garnizoană militară otomană. După înaintarea turcilor până la Cetatea Albă și Chilia, fortificația a fost abandonată, aceasta fiind considerată ca inutilă scopurilor inițiale.

În prezent, ruinele cetății Enisala sunt deschise și amenajate pentru vizitare, cu scări de acces, panouri informative și priveliști de vis asupra întregii zone. Se fac fotografii deosebite și se admiră apusul de soare, pentru o experiență dincolo de realitate.

Orașul Tulcea, faleza renovată și muzeele

Ultima zi de călătorii dobrogene poate fi rezervată orașului Tulcea, locuită de aproximativ 100,000 oameni, reședință de județ. Municipiul este unul destul de aglomerat, cu blocuri și clădiri vechi, dar are o faleză frumoasă, recent renovată din fonduri europene. De pe faleză poți vedea nave imense ce navighează în port pentru a fi încărcate cu marfă. Se mai pot observa nenumărate ambarcațiuni cu sute de pasageri, adevărate hoteluri plutitoare. Nu poți părăsi Tulcea fără sa iei masa la Restaurantul Ivan Pescarul, unde borșul este vedeta și berea casei desertul.

De vizitat este „Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării”, o locație foarte frumoasă, micuță, dar foarte cuprinzătoare. Sunt expuse diorame superbe și hărți interactive reprezentând scene naturale din habitatul local, unice în lume. În interiorul locației se află și mai multe acvarii cu diferite specii de pești, corali și alte organisme acvatice.

Se remarcă multe specii de sturion care pot fi admirate din mai multe perspective. Avem și o sală de studiu sau de vizionare documentare, există locuri de joacă pentru copii, se organizează numeroase tururi ghidate și alte activități educative, pentru elevi și studenți.

Sunt reprezentate și fragmente din gospodăriile localnicilor inclusiv cu procesarea peștelui, îndeletnicire cu care aceștia se mândreau, peștele fiind principala sursă de hrană.

Alte obiective importante în oraș sunt „ Institutul de Cercetări Muzeale Gavrilă Simion”, „Muzeul de Istorie și Arheologie” și „Muzeul de Artă Populară și Etnografie”.

 

Foto FarAway.ro

Adaugă un comentariu

faraway
Follow us on
WordPress Cookie Notice de la Real Cookie Banner