Urmărește-ne pe:
Image Alt

Tips & Trips

Paralela45 anunță deja 73 de rute charter, zboruri noi și o capacitate cu 20% mai mare pentru vara 2027

Pentru cei care își fac deja planuri pentru vacanța de vară din 2027 sau pur și simplu pentru cei care vor sa scape de rutina cotidiană cu o evadare bine meritată, avem o veste excelentă. Paralela45 tocmai a dat startul ofertei de vară 2027, venind cu o artilerie grea în materie de noutăți: 73 de rute charter spre zece țări, plecări extinse de pe aeroporturile din toată țara și o creștere a capacității de operare de 20% față de 2026 (și cu aproape 80% față de 2025).

Dincolo de cifre, vestea cea mare pentru pasionații de smart travel este că planificarea din timp aduce avantaje serioase, prima etapă presale (8 septembrie – 31 octombrie) fiind presărată cu reduceri și beneficii de neratat.

Noutăți pe hartă: Unde zburăm în vara 2027?

Paralela45 mizează pe o combinație inspirată între destinații clasice, extrem de iubite de români (Grecia, Turcia și Spania rămân pe podium), și rute nou-nouțe sau mult-așteptate reluări:

  • Albania în premieră charter: București – Tirana intră oficial în programul charter, cu prețuri de la 499 de euro/ persoană pentru un pachet la un hotel de 4 stele.
  • Litoralul românesc conectat direct: se lansează cursa Constanța – Heraklion (Creta), completând zborurile spre Antalya de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, cu tarife de la 311 euro/ persoană.
  • Oltenia în vacanță: plecările din Craiova se extind cu un zbor direct spre Costa Brava (de la 471 de euro/ persoană).
  • Insulele grecești revin în forță: Bucureștiul reintroduce zborurile spre Samos (insula lui Pitagora, de la 434 de euro/ persoană) și Lesbos (de la 738 de euro/ persoană), în timp ce Timișoara recuperează ruta spre Costa Brava (de la 471 de euro/persoană) alături de o paletă bogată de opțiuni spre Spania, Grecia, Cipru sau Turcia.
  • Mutare strategică în Muntenegru: zborurile aterizează acum direct la Tivat (în loc de Podgorica), asigurând un transfer mult mai rapid spre plajele de pe coastă (sejururi de la 575 de euro/persoană).

Smart Travel: De ce să rezervi până pe 31 octombrie?

Pentru că vorbim despre o vacanță inteligentă, flexibilitatea și controlul bugetului sunt cheia. În perioada de Early Booking (8 septembrie – 31 octombrie), Paralela45 oferă un pachet atractiv de avantaje:

  1. Avans minim: doar 10% la rezervare, iar restul de 90% se achită cu 30 de zile înainte de plecare.
  2. Copiii zboară gratuit: în luna iulie, pe zborurile spre Turcia, Grecia, Muntenegru și Albania, copiii între 2 și 12 ani neîmpliniți au biletul de avion gratuit.
  3. FlexiGO inclus gratuit: scapi de stresul schimbărilor de plan. Poți anula rezervarea fără motiv și fără penalizări cu până la 30 de zile înainte de plecare, transformând suma într-un voucher de călătorie pentru același sezon (serviciu gratuit în presale, altfel 39 euro/ persoană).
  4. FreezeGO inclus gratuit: protecție totală împotriva scumpirilor de ultimă oră. Prețul pachetului rămâne bătut în cuie, indiferent de fluctuațiile cursului valutar sau ale prețului la carburanți (gratuit în presale, în mod normal 39 euro/ persoană).

Context solid pentru vacanțe sigure:

Această expansiune masivă a turoperatorului este susținută de integrarea în grupul Rainbow Tours Polonia (unul dintre giganții est-europeni) și de parteneriatul cu Enter Air, cea mai mare companie aeriană charter privată din Polonia, celebră pentru flota sa modernă de aeronave Boeing 737-8 MAX.

Tu ce destinație pui pe bucket list pentru vara viitoare?

 

Sursa foto Paralela45

faraway
Follow us on
WordPress Cookie Notice de la Real Cookie Banner